Soluri

Principalele tipuri de soluri existente pe teritoriul PNAp sunt: molisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri, spodosoluri, soluri hidromorfe, soluri neevoluate şi trunchiate şi soluri organice.

Dintre molisolurile prezente în PNAp face parte rendzina formată pe calcare tectonice şi versanţi cu expoziţii diverse. Argiluvisolurile sunt reprezentate prin tipul de sol brun luvic format pe luturi, şisturi sericitoase şi pe versanţi slab înclinaţi cu expoziţii diverse.

Cambisolurile cuprind următoarele tipuri: soluri brune eumezobazice formate pe roci bogate în minerale calcice şi feromagneziene – calcare, dolomite, conglomerate, gresii calcaroase pe versanţi cu expoziţie şi pante diverse. Aceste soluri sunt favorabile dezvoltării arboretelor de fag în amestec cu paltinul şi frasinul pe versanţi umbriţi şi a arboretelor de gorun în amestec cu teiul, jugastrul pe versanţi însoriţi; soluri brune acide formate pe roci acide bogate în minerale feromagneziene, pe versanţi cu expoziţii şi pante diverse, şi sunt favorabile arboretelor de molid.

Spodosolurile sunt reprezentate prin soluri brune feriiluviale care s-au format în condiţii de climă foarte umedă şi rece, pe roci acide şi podzoluri care s-au format în condiţii de climă bogată în precipitaţii şi rece, pe substrat acid.

Datorită prezenţei pe alocuri a substraturilor impermeabile în conexiune cu un regim hidric cu exces de umiditate se întâlnesc şi soluri hidromorfe, situate pe luncile unor pâraie.

Pe suprafeţe restrânse se întâlnesc solurile organice, reprezentate prin tipul de sol turbos tipic. Acestea s-au format în zone cu molhaşuri amplasate la altitudini de 920-1200 m. Cele mai reprezentative molhaşuri din PNAp sunt cele din zona Izbuc – Călineasa – Ic, seria de molhaşuri şi mlaştini din bazinul superior al Someşului Cald până la Giurcuţa de Jos şi gruparea de mlaştini din zona Bălceşti – Călăţele.

Geologie

În Bihorul nordic predomină calcarele masive ce alternează cu pachete mai subţiri de conglomerate, gresii şi şisturi violacee. În nord (în Muntele Măgura Vînătă) apar astfel conglomerate şi gresii; mai la sud se dispun calcare şi dolomite (zona Padiş—Scărişoara), apoi urmează, şi mai la sud, o a doua fîşie de gresii şi şisturi (Groapa de la Barsa, Valea Cetăţilor, valea Gîrdişoara) şi, în sfîrşit, o a doua fîşie de calcare (valea Sighiştel, valea Galbena, Cetăţile Ponorului, valea Gîrda). Toate acestea înclină de la nord spre sud, stratele fiind, de la nord spre sud, din ce în ce mai noi.

Zona de izvoare a Someşului Cald reprezintă un larg graben în care formaţiunile geologice (ale autohtonului) s-au prăbuşit pe falii paralele cursului Someşului. Depozitele mezozoice ce formează acest sector sînt reprezentate prin roci sedimentare foarte variate, în care predomină calcarele jurasice şi cretacice inferioare. O excepţie la această structură obişnuită pentru Bihorul nordic o reprezintă zona de la vest de puternica fractură ce urmăreşte valea Galbena, de la izvoare spre nord pînă dincolo de confluenţa cu Crişul Pietros, precum şi zona de la vest de creasta Masivului Vlădeasa. Cu milioane de ani în urmă această zonă vestică s-a prăbuşit pe falii lungi de zeci de kilometri.

Stivele de depozite încălecate anterior pe autohton (pânzele) au ocupat astfel o poziţie inferioară, fiind afectate mai puţin de eroziune, din acest motiv ele se păstrează şi astăzi constituind masive ca Tătăroaia, Păltineţul, Dealul Munţilor, Măgura Ferice, Glăvoiu şi Ţapu.