Peştera Urşilor
A fost descoperită la 17 septembrie 1975, când în urma unei dinamitări în cariera de marmură de la Chişcău, în masiv s-a format o spărtură prin care a coborât artificierul miner Curta Traian din localitate.
Dupa cercetările ştiinţifice de rigoare, o parte a peşterii a fost amenajată şi electrificată, fiind dată în exploatare turistică la 14 iulie 1980. (Căi de acces: pe DN 76 Oradea-Deva, cu derivaţie la km 86 în comuna Sudrigiu, apoi încă 16 km până la Chişcău).
Peştera Urşilor nu primează prin dimensiuni, ci prin fantastica aglomerare de formaţiuni speologice, fiind din acest punct de vedere, un unicat în rândul peşterilor amenajate pentru turism
Tot aici se găseşte un mare număr de resturi fosile ale ursului de cavernă (Ursus spelaeus) dispărut de aproximativ 15.000 de ani.
Intrarea în peşteră se face printr-un pavilion de exploatare turistică. Lungimea totală este de peste 1.500 m, din care nivelul inferior are lungime de aproximativ 700 m şi este închis turiştilor fiind rezervaţie ştiinţifică (sector de Clasa A).
Partea superioară este amenajată cu trotuare, balustradă, pe o lungime totală de 847 m şi se compune la rându-i din trei galerii, în ordinea vizitării: Galeria "Urşilor", Galeria "Emil Racoviţă" şi Galeria "Lumânărilor". Prima galerie este puţin mai săracă în formaţiuni, bogată în schimb în resturi scheletice ale ursului de cavernă, adevaratele frumuseţi fiind concentrate în celelalte două galerii. Ieşirea se face printr-o fantastică galerie ornată cu stalagmite în formă de lumânări, ultima sală fiind simbolic denumită "Sfatul Bătrânilor".