Geomorfologie

PNAp din punct de vedere geomorfologic este situat în Provincia Carpatică, subprovincia Carpaţii de SE, Regiunea Carpaţii Apuseni, subprovincia Munţii Apuseni. Cea mai mare parte a PNAp este situată în Munţii Bihorului, iar partea de la nord de Văile Someşului Cald, Aleului şi Crişului Pietros face parte din Masivul Vlădeasa.Rocile calcaroase şi dolomitice predomină în Munţii Bihorului, cu subunitatea Platoul Padiş (1 250 m).

Relieful se caracterizează printr-o succesiune de culmi prelungite şi domoale, pe alocuri apărând chiar mici platouri, ca rezultat al unei eroziuni îndelungate, formate în mai multe etape geologice.

Munţii Vlădesei din partea de nord al PNAp, au o structură geologică relativ complexă, fiind constituiţi predominant din roci magmatice şi formaţiuni cristalofiene şi mai puţin din roci sedimentare.

În Munţii Vlădeasa platforma este mult mai bine păstrată, din care cauză caracterul dominant al reliefului este dat de culmile foarte lungi, aproape plane, cu relief şters. Ele sunt mărginite de văi puternic adâncite, ai căror versanţi sunt accentuat înclinaţi. Roca dură, vulcanică, se manifestă pe alocuri prin abrupturi, cu enorme grohotişuri şi rupturi de pantă în albia râurilor, care generează cascade, cea mai reprezentativă fiind cascada Răchiţele. PNAp cuprinde 80% din totalul suprafeţei rocilor carstificabile din Munţii Bihor – Vlădeasa Complexitatea litologică şi tectonică a regiunii a creat premisele necesare formării unui relief carstic deosebit, în care se regăsesc practic toate formele din regiunea cu climă temperată.

Exocarstul include forme de referinţă precum bazinul endoreic Padiş – Cetăţile Ponorului, câmpuri de lapiezuri (Bătrâna – Călineasa), platouri dolinare haotice (Lumea Pierdută, Groapa de la Barsa), uvale de mari dimensiuni (Bălileasa), văi carstice (Gârdişoara – Gârda), chei (Ordâncuşa), defilee (Arieşul Mare), şi nu în ultimul rând 2 dintre cele mai mari ponoare din Europa: Cetăţile Ponorului şi Coiba Mare.

Endocarstul cuprinde peste 1500 de peşteri şi avene cu caracteristici morfogenetice aparte pentru fiecare dintre cele 3 unităţi geomorfologice majore care includ roci carstificabile: Platoul Padiş – Scărişoara, grabenul Someşului Cald şi zona piemontană (spre Depresiunea Beiuşului).

În zona Padiş - Scărişoara predomină cavităţile puternic descendente (avene şi ponoare), care ating în profunzime adesea nivelul piezometric al apelor freatice, accesul fiind oprit de sifoane lungi şi profunde. Este cazul avenelor V5, a celor din Lumea Pierdută, Şesuri sau a peşterilor Cetăţile Ponorului, Sistemul Zăpodie. O notă aparte o reprezintă bazinul Gârda Seacă care adăposteşte o serie de superlative precum P. Hodobana (cea mai labirintică peşteră a României) – 22,1 km dezvoltare, Izbucul Tăuz (cea mai adâncă peşteră subacvatică - 85 m) sau P. Zgurăşti, care adăposteşte cel mai mare lac subteran din peşterile României – 85 000 m3 de apă.

Grabenului Someşului Cald îi sunt asociate peşteri de mari dimensiuni, cu spaţii interioare colosale, relativ orizontale (denivelările în general nu depăşesc valoarea de 150 m). Este cazul peşterilor Humpleu (fără Avenul Poieniţa), Cerbului, Rece etc. Sunt remarcabile cele două străpungeri hidrologice accesibile realizate de peşterile Humpleu şi Cerbului, ambele având o a doua deschidere (Avenul Poieniţa, respectiv Avenul cu Vacă) în zona de platou din care se alimentează acviferele.

Zona piemontană cuprinde relieful de măguri cuprinsă între Budureasa şi Băiţa Bihor. În acest perimetru intensa fragmentare a reliefului nu a permis formarea unor sisteme hidrocarstice de mari dimensiuni, dar în zonă există un număr mare de peşteri deosebit de importante, atât peisagistic, cât şi paleontologic precum P. Urşilor, Micula, sau Măgura.

O notă aparte o reprezintă carstul din zona Cârligate – Valea Rea, unde a fost pus în evidenţă primul endocarst poligenetic de pe teritoriul României. Peştera din Valea Rea (21 km lungime) şi-a început evoluţia datorită soluţiilor hidrotermale postmagmatice, asociate eruptivului de Vlădeasa. Acestea au creat un paleocarst hidrotermal mineralizat şi un carst relict hidrotermal. În urma încetării activităţilor postmagmatice şi ridicarea în perioada Pliocenului a blocului Bihorului Nordic se creează premisele formării unui endocarst clasic, de apă rece, care a remodelat parţial şi spaţiile preexistente.

Peştera din Valea Rea pe lângă faptul că este una dintre cele mai complexe peşteri ale Lumii, se situează şi printre primele 10 cavităţi de pe Terra din punct de vedere mineralogic. În peşteră se regăsesc peste 35 de minerale sub formă de speleoteme (aragonit, gips, cuarţ, celestit, malachit, rodocrozit, metatyuyamunit etc.), dintre care multe descrise pentru prima oară în lume în mediu speleic.

Din punct de vedere peisagistic cele mai importante peşteri din perimetrul PNAp sunt P. din Valea Rea, Piatra Altarului, Micula, Pojarul Poliţei, din cel paleontologic P. Urşilor şi Onceasa, iar din cel arheologic: P. Vârtop şi P. Rece.

PNAp adăposteşte peste 10 gheţari subterani mai importanţi. Celebrii sunt Gheţarul Scărişoara (amenajat turistic) şi Gheţarul Focul Viu, alături de gheţarii Borţig, Barsa, Zăpodie, Vârtop (din zona Casa de Piatră – a nu se confunda cu P. de la Vârtop), din Poiana Vârtop (din Vl. Ponorului) etc.

Un fenomen unic în peisajul românesc îl constituie Groapa Ruginoasă, o ravenă cu un diametru de cca. 450 m şi o adâncime de 100 m, creată de eroziunea torenţială în straturile de gresii şi argile roşii violacee de vârstă permo-werfiană, ale Muntelui Ţapu. Fiind un martor de eroziune activ, morfologia Gropii Ruginoase evoluează foarte rapid, în anii ploioşi ravena mărindu-se cu câţiva zeci de metri. În timpul ploilor apa antrenează din Groapă fragmente de rocă provocând în deplasare un zgomot care se amplifică datorită ecoului şi creează spaimă turiştilor. Datorită substratului litologic apare o nuanţă ruginie, de unde şi denumirea de Groapa Ruginoasă.