SPECII ŞI HABITATE

Uniunea europeana Guvernul romaniei Instrumente structurale
Coperta 1024x7681
Molhașurile de la Izbuce / Foto Peter Lengyel

 

Parcul Natural Apuseni

Parcul Natural Apuseni este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei V de management UICN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii): “Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului și recreere”. Parcul Natural Apuseni are drept scop „protecția și conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică și/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică” conform Anexei 1 din OUG 57/2007 cu modificările și completările ulterioare.

Întreg teritoriul Parcului Natural Apuseni aparţine etajului montan-subalpin, iar speciile care participă la alcătuirea covorului vegetal sunt în majoritatea lor specii cu răspândire montană.

Conform informaţiilor actuale în Parcul Natural Apuseni se găsesc peste 1550 specii de plante.

Tipurile de habitate dominante sunt pajişti montanele, pădurile de molid (Piceaabies) şi pădurile de foioase.

Datorită condiţiilor locale de sol, climă şi relief, în special datorită reliefului carstic, etajele de vegetație prezintă unele modificări, perturbări şi inversiuni.

Zonele calcaroase constituie un peisaj special, distinct de cel al platourilor şi al zonelor stâncoase. Există deasemenea asociaţii vegetale deosebite găsite în aceste pajişti, caracterizate printr-o diversitate foarte mare, fiind identificate un număr de peste 420 specii de plante.

În conexiune cu prezenţa apei, se întâlnesc mlaştini pe substrat de turbă (tinoave) la altitudini ridicate, mai ales în pădurile de molid. Flora acestor tinoave este compusă din plante mezotrofeşi oligotrofe, între care prevalează specii de briofite din genul Sphagnum. Aceste tinoave, în prezenţa climatului rece şi umed, au devenit refugii pentru unele specii circumpolar boreale precum Vacciniummicrocarpum, Andromeda polifolia, Carexpauciflora, Eriophorumvaginatumori Scheuchzeriapalustris.

Pe teritoriul Parcului Natural Apuseni au fost identificate până în prezent un număr de 97 de specii de plante protejate.

În aria naturală protejată au fost identificaţi 1239 taxoni de nevertebrate, dintre care 37 sunt endemici pentru Parcul Natural Apuseni, 59 sunt semnalaţi din această zonă ca noi pentru fauna ţării, iar 29 sunt specii protejate.

În ecosistemele acvatice din Parcul Natural Apuseni şi siturile Natura 2000 conexe au fost observate peste 15 specii de peşti, șase dintre acestea fiind protejate.

Dintre amfibieni au fost identificaţi un număr de 10 specii, iar reptilele sunt reprezentate prin 8 specii.

În Parcul Natural Apuseni au fost confirmate până în prezent 108 specii de păsări.

Mamiferele sunt reprezentate prin cel puțin 45 de specii.

Fauna de mamifere mari este constituită din populaţii solide de lup (Canis lupus), râs (Lynxlynx), pisica sălbatică (Felissilvestris), urs (Ursus arctos), capră neagră (Rupicaprarupicapra) , căprior (Capreoluscapreolus), cerb comun (Cervuselaphus) ori mistreţ (Sus scrofa).

Din cele 29 specii de lilieci identificate în ţara noastră, 19 se găsesc în fauna Parcului Natural Apuseni.

Luate în ansamblu, din cele peste 180 de specii de vertebrate, pe teritoriul Parcului Natural Apuseni au fost confirmate 121 de specii protejate, menționate în diverse acte normative naţionale şi internaţionale, precum şi în Cartea Roşie a Vertebratelor din România.

Situl de importanță comunitară ROSCI0002 Apuseni

Suprafeţele incluse în situl Natura 2000 ROSCI0002 Apuseni sunt parte din Munţii Apuseni, având suprafaţa cea mai mică dintre toate unităţile carpatice româneştişi fiind cei mai scunzi, dar de o mare complexitate geologică, ceea ce le conferă o extraordinară varietate peisagistică, o reţea hidrologică aparte, soluri variate şi o mare bogăţie floristică şi faunistică.

Situl are suprafața de 75943 hectare și cuprinde 80% din totalul suprafeţei rocilor carstificabile din Munţii Bihor – Vlădeasa. Complexitatea litologică şi tectonică a regiunii a creat premisele necesare formării unui relief carstic deosebit, în care se regăsesc practic toate formele din regiunea cu climă temperată.

Endocarstul cuprinde peste 1500 de peşterişi avene cu caracteristici morfogenetice aparte pentru fiecare dintre cele 3 unităţi geomorfologice majore care includ roci carstificabile: Platoul Padiş – Scărişoara, grabenul Someşului Cald şi zona piemontană spre Depresiunea Beiuşului.

Situl include aproape ultimele zone naturale de carst împădurit de asemenea dimensiuni din Europa. Mai mult, datorită condiţiilor de microclimat create de relieful carstic, aici se întâlnesc plante ce se află în cel mai sudic punct al arealului lor de răspândire în emisfera nordică.

Habitatele specifice zonelor carstice au determinat evoluţia unui mare număr de specii endemice.

Situl de importanță comunitară ROSCI0016 Buteasa

Situl are suprafața de 396 hectare și se află integral în ROSPA0081 Munţii Apuseni-Vlădeasa, include şi se suprapune cu rezervaţia naturală 2.146 Vârful Buteasa, declarată prin Legea nr. 5/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Situl a fost desemnat atât pentru conservarea tufărişurilor uscate europene, a comunităţilor de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan şi a pădurilor de fag de tip Luzulo-Fagetum, cât şi a trei specii de amfibieni (izvoraşul cu burtă galbenă, tritonul cu creastă şi tritonul comun) şi a unei specii de nevertebrate (carabul). Este demn de amintit faptul că, în pădurile mature, situl oferă adăposturi pentru hibernarea şi maternitatea unor specii protejate de lilieci, cum ar fi liliacul cârn şi liliacul cu urechi mari. Situl include şirezervaţia naturală Vârful Buteasa (1792 m), arie protejată de interes naţional. Rezervaţia are o suprafaţă de 2 ha acoperită de o vegetaţie subalpină cu jneapăn în asociere cu ienupăr pitic, anin de munte, omag galben, precum şi specii rare ca molidul columnar, zâmbrul, ghinţura punctată sau bulbucii de munte.

Aria de protecție specială avifaunistică ROSPA0081 Muntii Apuseni – Vladeasa

Situl are suprafața de 93082 hectare și este situat din punct de vedere geomorfologic în Provincia Carpatică, subprovincia Carpaţii de SE, Regiunea Carpaţii Apuseni, subprovincia Munţii Apuseni. Cea mai mare parte a sitului este situată în Munţii Bihorului, iar partea de la nord de Văile Someşului Cald, AleuluişiCrişului Pietros face parte din Masivul Vlădeasa.

În cuprinsul sitului, rocile sunt repartizate proporţional astfel: 58,2% sunt calcare, 22,3% gresii și conglomerate, 17,4% şisturi cristaline şi 2,1% magmatite. Rocile calcaroase şi dolomitice predomină în Munţii Bihorului, cu subunitatea Platoul Padiş (1250 m).

Relieful se caracterizează printr-o succesiune de culmi prelungite şi domoale, pe alocuri apărând chiar mici platouri ca rezultat al eroziunii îndelungate în mai multe etape geologice. Situl cuprinde cea mai mare suprafaţă a rocilor carstificabile din Munţii Bihor – Vlădeasa.

Exocarstul include forme de referinţă precum bazinul endoreic Padiş-Cetăţile Ponorului, câmpuri de lapiezuri, platouri dolinare, uvale de mari dimensiuni, văi carstice, chei, defileeşi nu în ultimul rând două dintre cele mai mari ponoare (locul în care o apă curgătoare de suprafață întră în subteran) din Europa: Cetăţile Ponorului şi Coiba Mare. Endocarstul cuprinde peste 1500 de peşterişi avene. Vegetaţia se diferenţiază pe verticală în următoarele zone: pajişti montane, păduri de molid, păduri de amestec şi păduri de foioase, toate fiind habitate pentru cuibărit şi hrănire al speciilor de interes comunitar pentru conservare, alături de care se întâlnesc multe alte specii. Pe aproape jumătate din suprafaţa sitului se întind păduri de conifere în care predomină molidul şi local bradul, întâlnindu-se foarte rar exemplare de larice şi tisă.

Ca o particularitate a platourilor carstice din Apuseni, ca rezultat al inversiunilor termice există zone unde etajul coniferelor dispare cu totul fiind înlocuit de păduri de fag care se învecinează direct cu pajiştile montane. Restul habitatelor forestiere sunt reprezentate de păduri de amestec (fag, brad şi molid) şi de păduri de foioase în care se întâlnesc fagul, carpenul, paltinul de munte, ulmul de munte, frasinul, cireşul sălbatic, jugastrul, mesteacănul, scoruşul de munte şi salcia de munte. Aceste păduri conservă populaţii semnificative numeric din specii de interes conservativ european precum ierunca, caprimulgul, muscarul mic, ciocârlia de pădure, muscarul gulerat şi patru specii de răpitoare de noapte: huhurezul mare, buha, ciuvica şi minuniţa. Sunt prezente şi efective mari de ciocănitori protejate: ghionoaia sură, ciocănitoare neagră, ciocănitoare de stejar, ciocănitoare cu spate alb şi ciocănitoare de munte. Alte specii care cuibăresc în pădurile de conifere sunt mierla gulerată, forfecuţa, alunarul, piţigoiul de munte, auşelul cu cap galben, piţigoiul moţat şi piţigoiul de brădet. În pădurile de foioase sunt prezente specii ca porumbelul gulerat, sturzul de vâsc, mugurarul, cinteza de pădure, cojoaica de pădure, ciocănitoarea pestriţă mare, ţicleanul, silvia cu cap negru, sturzul cântător, cocoşarul, mugurarul, botgrosul, silvia de zăvoi, pitulicea mică şi cea sfârâitoare, alături de multe altele. Pe lângă cursurile de apă se întâlnesc mierla de apă, codobatura de munte şi rare exemplare de fluierar de munte sau pescărel albastru.

Păsările răpitoare sunt reprezentate de câteva perechi de acvilă de munte şi şoim călător care sunt rezidente în sit, alături de care se mai întâlnesc şi alte specii de interes comunitar pentru conservare precum viesparul şi şerparul. Mai sunt prezente perechi clocitoare în sit de vinderel roşu, şorecar comun, şoimul rândunelelor, uliul păsărar şi uliul porumbar. În situl natura 2000 ROSPA0081 Munţii Apuseni – Vlădeasa pajiştile montane cu tufărişuri sunt habitatul sfrânciocului roşiatic, fiind frecvenți şi mărăcinarul negru şi cel mic, alături de care se mai găsesc potârnichea, câneparul, presura galbenă, florintele, sticletele sau codobatura albă. În pajiştile utilizate ca fâneţe cuibărește cristel de câmp. Zonele de stâncării din sit sunt habitatul unde cuibăresc drepneaua mare, dar şi perechi de codroş de munte, drepnea neagră, corb şi vânturel roşu, iar în zona Pietrele Albe cuibăresc câteva perechi de mierlă de piatră, pietrar sur şibrumăriţă de stâncă. Pe vârful Vlădeasa sunt prezente fâsa de munte şi pietrarul sur. 

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 4 ”Protecția mediului prin măsuri de conservare a biodiversității, monitorizarea calității aerului și decontaminare a siturilor poluate istoric”

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.